ALBERT PIKE ( n 1809–m 1892)- MORALA SI DOGMA –pub­li­cata in 1871

Despre soci­etate:

In repub­lica unde sunt pro­mo­vati oameni nepre­gatiti, incom­pe­tenti si necin­stiti, care se plo­conesc pen­tru res­turile unor func­tii promise, cei care i-au ales vor varsa lacrimi de sange pen­tru gre­seala facuta.  Fruc­tul sigur al unei aseme­nea neb­unii va fi osanda. Daca oamenii nu pot face mai mult, pot cel putin sa-i con­damne prin votul lor si sa-i inde­parteze, demascandu-i.

Daca se con­sid­era ca func­ti­ile ofi­ciale se cuvin drept rec­om­pensa pen­tru ser­vici­ile aduse par­tidu­lui, atunci ele devin un fel de prada pen­tru cei in cauza, un tro­feu; ast­fel boala se instaleaza in trupul stat­u­lui, iar trupul comuntatii devine o masa corupta. Statul ca si omul tre­buie sa se straduiasca sa nu se abata de la calea vir­tu­tii si cura­ju­lui. Pro­pa­ganda elec­torala si goana dupa func­tii imor­tante se trans­forma intr-un fel de com­ert cu aceste func­tii, in care mita si corup­tia cap­ata amploare.

                                                                         …

In democ­ra­tie oamenii sunt ner­a­bda­tori sa-si creeze pop­u­lar­i­tate si sa ocupe func­tii inalte, in dor­inta de a se imbo­gati. Cand func­ti­ile si bunastarea indi­vid­u­ala devin idoli, si cand cei mai nepre­gatiti  si nepotriv­iti oameni pen­tru a con­duce aspira, la func­tii, iar frauda devine mijlocul potrivit pen­tru atin­gerea scop­u­lui, tara va trudi din greu, intr-un cli­mat de necin­ste si min­ci­una. Cand func­ti­ile sunt acce­si­bile tuturor, mer­itul si rig­uroasa integri­tate, impre­una cu dem­ni­tatea cin­stei vor con­sti­tui cri­terii de a le ocupa doar rareori si acci­den­tal. A fi capa­bil sa slu­jesti tara bine, va inc­eta sa mai fie un motiv pen­tru care omul supe­rior sa fie ales pen­tru a con­duce. Alte trasa­t­uri mai putin onor­a­bile vor fi luate in con­sid­er­atie in acest scop; a-ti adapta opini­ile pen­tru a fi pe placul poporu­lui; a apara, a  scuza si jus­ti­fica neb­uni­ile mul­ti­mii; a mag­uli, a lin­gusi si flata ale­ga­torul; a cersi votul ori­carui ale­ga­tor; a te arata pri­eten in fata ca apoi sa lovesti pe la spate, pone­grind – oare cine n-a cunos­cut aseme­nea pro­cedee jos­nice, puse in prac­tica pana ce suc­ce­sul devine sigur, in loc de a recurge la mijloace onorabile.

Iar rezul­tatul firesc al tuturor aces­tor malver­sa­tiuni este un stat con­dus la ruină de medi­oc­ri­tatea igno­ranta si super­fi­cial­i­tatea, de ingam­farea obraznică, de nepri­ceperea unor politiceni semi­docti si lip­siti de maturitate.

                                                                         …

Per­fidia si fal­i­tatea din viata pub­lica si polit­ica o intal­nim si in viata par­tic­u­lara. Jocheul politic isi va vedea mai intai de intere­sele pro­prii, si acela care ii acorda incred­erea va cunoaste ca el este un om pe care nu te poti bizui. Ambitia lui este la fel de jos­nica ca si el si de aceea va cauta sa-si ating fara intarziere scopul prin mijloace mur­dare pen­tru a pune mana pe lucruri atat de mult ravnite, ca pamant, bani, sau rep­u­tatie.  In cele din urma func­tia nu va mai face casa buna cu onoarea, si se va desparti de ea. Locul pe care cei lip­siti de val­oare, sar­la­tanii si escrocii con­sid­era ca sunt com­pe­tenti si potriv­iti pen­tru a-l ocupa, inceteaza sa starneasca intere­sul celor val­orosi si capa­bili, sau, daca nu, aces­tia se retrag din com­peti­tie, armele cu care ar tre­bui sa intre in lupta nefi­ind demne de a fi folosite de catre om integru.

                                                                         …

Este ciu­dat ca respec­tul pen­tru ade­var, bar­ba­tia si devota­men­tul, dis­pre­tul pen­tru avan­taje necu­ven­ite, cred­inta ade­varata si bunatatea sufleteasca se atenueaza printre oamenii de stat si popor pe masura ce lib­er­tatea si civ­i­liza­tia cuprind arii din ce in ce mai largi.

In epoca reginei Elis­a­beta, cand nu exista votul uni­ver­sal sau soci­etati pen­tru ras­pandi­rea unor cunos­tinte utile, omul de stat, negus­torul,  cetateanul erau la fel de cura­josi, temandu-se de Dum­nezeu si deloc de oameni. N-au tre­cut nici macar doua sute de ani si intr-o monarhie sau repub­lica a aceluiasi neam, nimeni nu este mai putin lip­sit de curaj decat negus­torul, spec­u­lan­tul viclean, vana­torul de func­tii care se tem de oameni iar de Dum­nezeu de loc. Respec­tul pen­tru seri­oz­i­tate se stinge si este urmat de invi­die; fiecare om cauta cu dis­per­are calea faimei si a bogatiei.

Frauda, sus­pi­ci­unea si smecheria in tre­burile pub­lice sunt semne ale deca­den­tei statelor, si preced con­vul­si­ile  sociale sau par­al­izeaza activ­i­tatile la nivel national. A-i teror­iza pe cei slabi si a se umili inain­tea celor puternici-aceasta este polit­ica natiu­nilor con­duse de o umila medi­oc­ri­tate. Siretli­curile pen­tru ocu­parea func­ti­ilor sunt din nou puse la lucru in sen­ate. Exec­u­tivul devine dis­tribuitor de pro­tec­tii, in spe­cial pen­tru cei inca­pa­bili, iar oamenii sunt mitu­iti cu func­tii inalte in loc de bani, spre ruina statelor. Divini­tatea din natura umana dis­pare, si intere­sul, laco­mia si ego­is­mul ii iau locul.

Exista forţe imense in mar­ile cav­erne ale râu­lui din sub­ter­anele soci­etatii; exista degradare, miz­erie, vicii si crime care col­caie in intuner­icul cel adanc. In umbra mar­ilor orase, in zonele aflate la per­ife­ria soci­etatii, obiec­tiv­i­tatea dis­pare, fiecare ins striga, orbe­caie, cauta, si se chinuie. Ideile nu intere­seaza pe nimeni si nimeni nu se gan­deste la pro­gres. Aceasta mul­time de oameni are doua mame, aman­doua vit­rege: igno­ranta si miz­e­ria. Sara­cia este cea care ii con­duce si sub pre­siunea ei, oamenii actioneaza doar pen­tru a-si sat­is­face trebuintele.

Dar une­ori chiar si aceste plagi pot fi folos­i­toare. Nisipul pe care cal­cam si care este arun­cat in cup­tor poate deveni un cristal stralu­ci­tor prin top­ire si purifi­care prin foc.

                                                                         …

Natiu­nile nu sunt numai cor­puri politice ci, de aseme­nea si suflete politice, si vai de acel popor care, cau­tand doar ceea ce este mate­r­ial , uita ca are un suflet.

Ëxista apoi natiuni impi­etrite in dogme care pre­supun absenta sufle­tu­lui si prezenta doar a mem­o­riei si a instinc­tu­lui. O aseme­nea natiune, demor­al­izata de corup­tie si de dor­inta de cas­tig, nu va putea fauri o civ­i­liza­tie. Ingenuchierea inain­tea idol­u­lui sau a ban­u­lui atrofi­aza atat muschii cat si vointa care ii pune in mis­care. Aca­pararea mer­can­tila slabeste stralu­cirea unui popor, ii  coboara ori­zon­tul prin mic­so­rarea nivelu­lui sau si il lipseste de intelegerea scop­u­lui uni­ver­sal, deopotriva uman si divin, care fau­reste natiuni cu vocatie inalta.

  Un popor liber care uita ca are un suflet de care sa se ingri­jeasca, isi ded­ica toate energi­ile sale in direc­tia pro­gre­su­lui  mate­r­ial. Daca intra intr-un razboi, face acest lucru pen­tru a-si rezolva prob­lemele din planul mate­r­ial. Cetatenii iau ca model statul si con­sid­era avu­tia, fas­tul si traiul pe picior mare drept bunurile cele mai impor­tante ale vietii. O aseme­nea natiune creeaza bogatie foarte repede, dar o dis­tribuie foarte prost. Apar atunci doua extreme– opu­lenta mon­stroasa si sara­cia ingroz­i­toare; toate avan­ta­jele pen­tru putini si toate pri­vatiu­nile pen­tru ceilalti, pen­tru popor. Priv­i­legiul, excep­tia, monopolul, derivate din exploatare creeaza o sit­u­atie per­icu­loasa. Dea­supra aces­tora troneaza put­erea pub­lica, care plaseaza mare­tia stat­u­lui pe sufer­inta indi­vidu­lui. Este o maretie bol­nava rezul­tata din com­bina­rea exclu­siva a ele­mentelor mate­ri­ale si  in care nu intra nici un ele­ment moral.

                                                                           …

Daca un popor, aseme­nea unui astru, trece prin perioade de eclipsa, lumina tre­buie sa revina in mod nece­sar. Insa eclipsa nu tre­buie sa degenereze in bezna.

                                                                           …

Este mult mai difi­cil pen­tru un popor sa-si pas­treze lib­er­tatea dacat sa o castige.

                                                                         …

A instaura intr-o natiune supre­ma­tia int­elec­tu­lui, con­stiu­tie sin­gu­rul mod cert de a-i per­petua lib­er­tatea. Pen­tru aceasta va tre­bui ca cei care ocupa poz­i­ti­ile cele mai inalte in soci­etate sa-si con­cen­treze efor­turile in ved­erea asig­u­rarii unor con­di­tii de viata demne pen­tru cei care fac parte din stra­turile sociale cele mai defa­vorizate. Atunci clasa polit­ica ii va ocroti pe toti oamenii, impiedicandu-i sa se degradeze din pric­ina slab­i­ci­u­nilor lor fata de chemar­ile sim­turilor, din pric­ina lacomiei sau a unor fapte jos­nice, redandu-le aspi­rati­ile nobile si o con­duc­ere inte­leapta. In felul acesta oamenii vor evolua, invatand iubirea, bunavointa si intelep­ci­unea, cap­atand put­ere in func­tie de gradul de insusire a cunos­tin­telor, si ast­fel din pia­tra bruta se va naste statul liber – aceasta este lucrarea in care masone­ria doreste si tre­buie sa intinda o mana de aju­tor. Cu totii tre­buie sa punem umarul pen­tru a inalta marele mon­u­ment al unei natiuni. Vir­tu­tile car­di­nale nu tre­buie impar­tite intre oameni, devenind pro­pri­etatea cuiva, ca niste pro­fe­sii obis­nu­ite; toate se vor incred­inta tuturor, toti tre­buie sa invete ce inseamna dato­ria si onoarea.

                                                                             …

E o expe­ri­enta amara fap­tul ca aproape intot­deauna este preferat omul super­fi­cial, plin de sine si lip­sit de rusine, chiar in cazurile de mare peri­col pen­tru stat, in locul unui om cu pre­gatire temeinica, cu ved­eri int­elec­tuale largi; si aceasta fiindca cel din­tai este mai apropiat de intelegerea comuna a oame­nilor care nu sunt capa­bili sa accepte ade­varul cel mai inalt.

                                                                            …

Cand Solon a fost intre­bat daca a dat com­pa­tri­otilor lui sai cele mai bune legi, el a raspuns:

„Cele mai bune legi pe care ei sunt in stare sa le primeasca”

Aceste cuvinte, con­sem­nate in isto­rie, au ramas cele­bre prin pro­fun­z­imea lor, dar ca toate mar­ile ade­varuri sim­ple sunt rareori intelese.

                                                                         …

Nivelul int­elec­tual si cal­i­tatile unui popor au o sin­gura masura– oamenii mari pe care Prov­i­denta ii da acelui popor, si pe care el este in stare sa-i pre­tu­iasca. Insa intot­deauna au exi­s­tat oameni prea mari pen­tru tim­pul lor.

Masele de oameni privesc cu prea putina sim­patie ade­varurile cele mai inalte.Adevarul cel mai inalt(ca si omul supe­rior, de altfel)fiind de nein­te­les pen­tru omul obis­nuit si cu mult dea­supra nivelu­lui aces­tuia, ii va aparea ca ceva rupt de real­i­tatea asa cum o per­cepe el, si in con­secinta il va con­sid­era un neadevar.

                                                                         …

Cres­tin­is­mul, se spune, incepe atunci cand oamenii au dat foc fal­silor idoli. Edu­ca­tia incepe odata cu arderea ido­lilor nos­tri morali si int­elec­tu­ali – adica prejude­catile, con­cep­ti­ile, telurile noas­tre zadar­nice si lip­site de sens. Este nece­sar sa renun­tam mai ales la iubirea de bunuri materiale.

Odata cu put­erea polit­ica vine si dor­inta de dobandire in plan mate­r­ial. In aceasta intre­cere oamenii se prabus­esc mereu, se ridica, alearga intr-una si se prabus­esc din nou. Setea de avere si ingroz­i­toarea teama de sara­cie fac sa apara riduri adanci pe chipurile lor. Oamenii trai­esc ca masinile, la o pre­siune inalta, trai­esc 100 de ani in 100 de luni; reg­istrul con­tabil devine bib­lia lor, iar jur­nalul de insem­nari devine cartea rugaci­u­nilor de dimineta.                                                            

                                                                          …

Oamenii  poseda forta bruta a unui cio­can, dar lovi­turile lui sunt de folos cauzei marete numai cand zdrobeste in cadrul lini­ilor trasate de rigla manuita cu intelepciune.

Pia­tra bruta sim­bolizeaza poporul ca masa necize­lata si neor­ga­ni­zata. Pia­tra per­fecta, sau pia­tra cubica, sim­bol al per­fec­tiu­nii, este statul in care: con­d­u­ca­torii isi deriva put­erea din con­sim­ta­man­tul celor guver­nati; con­sti­tu­tia si legile exprima vointa poporu­lui; guvernarea este armo­nioasa, echili­brata si efi­cienta, iar put­erea ei dis­tribuita core­spun­za­tor si ajus­tata echilibrat.

num­ber of view: 1319

This entry was posted on Tuesday, January 12th, 2010 at 6:57 pm and is filed under Fragmente. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.